SĂ NE APĂRĂM  VIAȚA  DAR  ȘI CONDIȚIA  UMANĂ

Emoțiile sărbătorilor pascale au adâncit rana produsă de molimă. M-am simțit și eu rănit în multe și de multe ori. La fel a fost și în deceniile care s-au scurs, când rănirile nu m-au ocolit. Atunci, balsamul  era refugiul  în  cărțile din care asimilam cultura, încă interzisă.  Una  din ele a fost  ,,CONDIȚIA UMANĂ”, apărută în 1933, prin care ANDRE MALRAUX  a devenit o celebritate. Deși  s-a convertit imediat într-un succes enorm, la noi a pătruns doar pe căi ocolite, iar traducerea  s-a realizat după 1990. M-am întâlnit cu ea  prin intermediul  versiunii originale, în perioada de aviditate spirituală a tinereții. Apoi, am reluat-o de multe, multe ori. Învățămintele  inițiale  se îmbogățeau cu ocazia fiecărei  noi lecturi, astfel că acum, pentru mine, ,,CONDIȚIA UMANĂ”  este sfătuitorul  tainic din patrimoniul meu  vital.

Înainte de a-i prelua învățămintele, să ne reamintim că ele s-au născut din faptele  unor vremuri revolute, trăite de autor în China acelor vremi , dominată de revoluție.  Se explică astfel, de ce Malraux spune că  ,,în lume există mai multă suferință decât stelele pe cer”,  iar ,,contemplarea suferinței  nu folosește nimănui”. Suferinței  să-i  opunem acțiunile, suma lor definind omul. În vremuri  revolute, ,,puțini  sunt cei ce nu își abandonează condiția umană”, alții  ,,mor de frică” înainte de a muri, iar solidaritatea umană poate îmbrăca forme extreme. Un astfel de moment este acela  în care Kato dăruiește unica fiolă de cianură prietenului , oferindu-i moartea instantanee în loc de a fi aruncat de viu în cazanul locomotivei. Va fi el ars în cazan în locul celui care a murit fără suferință.  Firește, moartea este sursa deznădejdii, dar ,,pe drumul deznădejdii  te întâlnești cu viața”.

Pandemia molimei nu este o revoluție.Este mai mult decât o revoluție. Omul  a făcut revoluțiile,  dar nu și molima. Mai tragic este că pandemia molimei  a atras după sine pandemia morții. Toate împreună au dus la răspândirea planetară  a ambientului  revolut,  dar fără  revoluție, la propagarea  fricii, la minimalizarea solidarității dar și  la exacerbarea  violenței.  Au apărut neoamenii  al căror primitivism comportamental  ne face  să credem că noaptea se întorc în scorburi. Deși  puțini,  devin mai periculoși decât virusurile, pentru că ar putea prolifera. Alții au doar aparența normalului, în realitate ei sunt cei pe care primăvara pandemică  i-a golit de virtuțile umane fundamentale. Mai periculos este că ei se erijează  în atotștiutori  și sfătuitori. Au totuși un merit,  acela că sunt exemplele pe care noi,  cei foarte mulți, să nu le urmăm.

Acum, viețile  sunt amenințate. La fel  și condiția umană. Ce este de făcut?  Răspunsul este doar unul: să ne salvăm viața. Știința ne va ajuta, dar și noi să ne ajutăm . Tot de la Malraux  știm: ,,o viață nu valorează  nimic, dar nimic nu valorează cât o viață”. Dar viața ,,valorează” doar învăluită în hlamida condiției umane, cea din destinul fiecăruia, îngemănată cu felul de a fi, cu atitudinea  noastră în fața suferinței  sau a fericirii.

Omul va triumfa. Triumful va fi măsura faptelor de acum, a eroismului celor care salvează  vieți, a fraternității  tuturor și de  fiecare zi, a toleranței față  de cei dragi, a iubirii pentru frumosul  care ne înconjoară  chiar atunci când nu-l vedem. Curajul , demnitatea și credința  vor înlocui frica cu speranța,  căreia să-i vorbim mereu;  ne va auzi și ne va răspunde, prin împlinirea ei. 

Omul va triumfa. Când și cum va fi triumful  aflăm din profeția blagiană: ,,A fost cândva cu totul altfel, va fi cândva cu totul altfel”.

N. HÂNCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *