GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig – pentru a 174-a oară în sprijinul României !

Trăim, fără îndoială, vremuri grele, care ne-au pus față în față cu multe și inimaginabile provocări. Cum se spune, însă, și nu fără temei, viața merge înainte! Cu ajutorul multor donatori și, în ciuda restricțiilor impuse de inamicul nevăzut, Corona, cel de-al 174-lea transport umanitar organizat de GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig a ajuns, de puțin timp, la destinație. Potrivit  d-lui Hans-Joachim Grove (cel care punea, încă din 1989, bazele acțiunii umanitare pentru România), ,,voluntarii și inițiatorii din Germania au lucrat două zile și două nopți pentru a finaliza procedurile de sortare/ambalare a bunurilor care au alcătuit transportul, astfel încât acesta să poată străbate în timp util teritoriul ungar (cu acces limitat de la 1 septembrie a.c.) și pentru a ajunge cu bine la granița României. Din fericire, totul a decurs conform planului, bunurile au fost predate Direcției de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei clujene.

www.yaovo.com Axel Herrmann

Ca de obicei, presa germană a relatat cum cetățeni, firme și farmacii din Braunschweig și din întreaga regiune Peine s-au mobilizat pentru a aduna și dona material medical, fotolii rulante, rulatoare, defibrilatoare ș.a., precum și obiecte de îmbrăcăminte și jucării. Din păcate, nu am putut prelua toate ajutoarele, din cauza dificultăților legate de deplasare în condiții de pandemie.

Apoi, călătoria spre Germania a conducătorilor auto din România, care ne asigură transportul, a întâmpinat dificultăți și din cauza faptului că testul lor nu a mai fost valabil, depășind 48 de ore, așa că ei au fost nevoiți să stea 14 zile în carantină. Am avut însă mare noroc cu cei care au făcut donații în bani în contul fundației noastre, pentru finanțarea acestui transport umanitar, cărora le mulțumim pentru generozitate, lucru valabil și pentru prietenii noștri din Cluj-Napoca.

În ciuda tuturor dificultăților cu care ne confruntăm, fiecare dintre noi, în lupta cu Corona, pregătim pentru fine de octombrie sau început de noiembrie transportul aniversar cu numărul 175 !” – a mai spus dl Hans-Joachim Grove, Cetățean de onoare al Clujului. Implicarea voluntară a  GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig  se traduce, începând cu 1989,  printr-una dintre cele mai mari, mai serioase și mai statornice acțiuni particulare de ajutorare a României, pentru care donatorii și toți ziariștii care au contribuit la mediatizarea acesteia pot fi mândri, căci fără ei nimic din ceea ce s-a înfăptuit și am realizat împreună nu ar fi fost posibil – a mai completat interlocutorul nostru.

În imagine, de la stânga spre dreapta, voluntarii care au pus în operă, prin energia și efortul lor, această nouă acțiune umanitară pentru România: farmacista Anne Wohlberg, Hans-Joachim Grove – membru al Consiliului de administrație al Fundației, pastorul Otto Pfingsten,  procurorul-șef  Volker Lenz – fost primar al orașului Braunschweig, precum și alți doi membri ai Consiliului de administrație – Michael Pannwitz  din Braunschweig și Dr. Maria Grove din Wendeburg.

Michaela BOCU

michaelabocu@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *