Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 208

CONTEMPORANI CU UN MOMENT ISTORIC: VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMANIA

Cea de a 208-a Gală Medicină, Artă, Cultură – organizatori: Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu”, Consiliul Județean Cluj, Academia Română – Filiala Cluj-Napoca și Muzeul de Artă – a prilejuit, pentru numeroasa asistență aflată în Sala Tonitza a amintitului muzeu, rememorarea unui moment istoric, unic și irepetabil pentru România, prin emoția pe care a generat-o.

Înainte de a-și rosti discursul, PS Florentin a înmânat câte o medalie de onoare emisă de Sfântul Scaun cu ocazia vizitei Papei în România, având însemnele heraldice ale Vaticanului, Prof.dr. Nicolae HÂNCU, amfitrionul și organizatorul galelor, și pictorului clujean VALOVITS Laszlo, în semn de prețuire pentru valoroasa activitate desfășurată în folosul culturii clujene și naționale.

Redăm, în cele ce urmează, fragmente din discursul PS FLORENTIN – Episcop de Cluj-Gherla: ,,Lăudat să fie Isus Hristos! Permiteți-mi să încep prin a mulțumi D-lui Prof. dr. Nicolae Hâncu, care ne face această onoare, ca la Gala cu numărul 208 să pot vorbi despre cel mai important eveniment pentru noi, Biserica noastră Greco-Catolică și, aș zice, chiar și pentru țara noastră, a anului 2019: vizita Pontifului Roman, Papa Francisc în România și, poate mai mult, prima vizită a unui Pontif Roman pe tărâmul Transilvaniei.

„Acum douăzeci de ani, în fața acestui Sfânt Sinod, Papa Ioan Paul al II-lea spunea: «Am venit să contemplu Chipul lui Cristos gravat în Biserica dumneavoastră; am venit să venerez Chipul suferind, zălogul unei speranțe reînnoite» (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat Patriarhului Teoctist și Sfântului Sinod, 8 mai 1999). Și eu am venit aici ca pelerin ce dorește să vadă chipul Domnului în chipul fraților; privindu-vă, vă mulțumesc din inimă pentru primirea voastră”.

Cu acest cuvânt începea, Pontiful Roman, Papa Francisc, întâlnirea cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, din 31 mai 2019. Vedem cum reia cuvintele pe care le-a rostit, la timpul său, Pontiful Ioan Paul al II-lea, astăzi Sfântul Ioan Paul al II-lea. Ne întrebăm care sunt, la 20 de ani distanță în timp, oarecum, diferențele dintre aceste două vizite a doi Suverani Pontifi: cea a Papei Ioan Paul al II-lea și acum, a Papei Francisc?

Sigur că vizita Sf. Părinte Francisc este o vizită mult mai amplă decât a fost vizita Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea la vremea ei. Dacă vizita Pontifului Roman Ioan Paul al II-lea a fost redusă doar la nivelul Bucureștiului și a fost o vizită de stat și ecumenică, vizita Papei Francisc a fost o vizită la Biserica Catolică și o vizită de stat și o vizită ecumenică, deci, a întrunit, putem spune, toate valentele unei vizite pontificale.Trebuie să mai spunem că atunci când Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea venea în ţara noastră, România bătea încă pe dinafară la porțile Uniunii Europene. Acum, în anul 2019, la vizita Sfântului Părinte, România se afla la conducerea Uniunii Europene. Știm că Sfântul Părinte a făcut un efort deosebit.

În general, vizitele pontificale într-o anumită țară nu au o durată mai mare de două zile. Vizita în România s-a bucurat de trei zile. Au fost trei zile, care au presupus un efort deosebit din partea unui om de aproape 83 de ani, cu un singur plămân, cu probleme la un șold și probleme de vorbire. Imaginați-vă că acest om, în timpul celor trei zile, a trebuit de mai multe ori să călătorească cu avioane, cu elicoptere și cu mașini, a făcut drumuri de dimineață și drumuri de seară. În fiecare seară s-a întors la Nunțiatura din București, unde era cazat. De aceea, pentru că la Blaj multă lume l-a văzut pe Sfântul Părinte puțin obosit după aceste zile, și chiar ușor închizând ochii în anumite momente ale Liturghiei, se datorează și acestor încercări pe care și le-a asumat cu bucurie.

Este pentru întâia oară când un Pontif Roman pășește în Transilvania și în Moldova. Trebuie știut că această vizită a avut mai întâi o generoasă invitație din partea Conferinței Episcopale Române și a Sinodului Bisericii Greco-Catolice, dar și din partea Președinției și a Primului-ministru. Ca urmare, am putea spune că este o vizită de stat și o vizită la Biserica Catolică. Nu este așa, am avut ocazia să vorbesc personal cu Pr. Patriarh Daniel și mi-a explicat că nu mai sunt condițiile din 1999, nu este absolut necesară o scrisoare din partea Sfântului Sinod, dar că Biserica Ortodoxă Română îl va primi cu toată bucuria și cu onorurile necesare cu care a fost primit și Papa Ioan Paul al II-lea în vremea vizitei sale. Putem afirma că așa a fost.

Pentru noi, celebrarea liturgică din 2 iunie, de pe Câmpia Libertății, acolo unde s-a strigat pentru întâia oară «noi vrem să ne unim cu țara!», – câmpia care i-a reunit pe toți românii de mai multe ori în cursul istoriei -, a marcat un moment de cotitură, zicem, în Istoria Bisericii noastre și considerăm că această vizită a Sfântului Părinte la Blaj și cu momentul ritualului de beatificare a celor șapte Episcopi martiri pentru credință greco-catolici, a marcat momentul public al reînvierii Bisericii noastre. A fost o reînviere, dar și un act de dreptate, un act de reparare istorică necesară pe care societatea și Biserica o datora acestor fii scoși cu violență din cărțile de istorie și din memoria colectivă a poporului român și aruncați undeva la periferiile istoriei, puși „sub obroc” pentru că erau considerați o  rușine pentru acest popor. Ne-am bucurat, de asemenea, că, atât la Blaj cât și ulterior, la Roma, cel care a fost amintit de fiecare dată nominal de către Sfântul Părinte a fost Arhiereul nostru, Fericitul cardinal Iuliu Hossu. De fapt, putem afirma că acest moment al Blajului este împlinirea proorociei pe care o făcea Arhiereul Iuliu, martir pentru credință, în Memoriile sale: «Biserica va învia din mormântul care i-a fost pregătit cu grijă, lespedea grea va fi dată la o parte, iar întunericul minciunii nu va dăinui, adevărul va ieşi spre lumină». Putem spune că așa a fost în acel moment istoric de la 2 iunie, la Blaj.

Dacă ne referim la vizita Sfântului Părinte în general, din discursurile pe care Sfântul Părinte le-a făcut, am înțeles în primul rând că era foarte bine informat asupra situației țării noastre. A venit să ne vorbească, nu ca un maestru, ex catedra, ci a venit să ne vorbească de pe poziția unui frate, de multe ori incluzându-se, fără a face diferența «noi» și «voi», «eu» și «voi». A venit ca un părinte care dorește să intre în dialog cu copiii săi. Deci, în sensul acesta, cuvintele Sfântului Părinte nu au fost și nu au amintit de societatea comunistă, de regimul trecut, ci au fost pentru cei care au reușit să treacă dificultățile acestei societăți cu bine și curaj. Papa nu a criticat societatea românească, ci a arătat valențele pozitive ale societății românești și apoi a oferit câteva sugestii pentru a ameliora situația din țara noastră, atât pe plan social-politic, cât și pe plan ecumenic, dar a făcut-o cu delicateţe remarcabilă și am putea spune că această delicatețe ar trebui să o învățăm și noi de la acest mare pedagog care este Păstorul Bisericii Universale: «Tată, ajută-ne să luăm în serios viața fratelui, să ne însușim istoria sa. Ajută-ne să nu ne judecăm fratele din cauza acțiunilor și limitelor sale, ci să-l acceptăm, înainte de toate, ca fiu al tău; ajută-ne să învingem ispita de a ne simți fii mai mari, care, pentru că se află într-o poziție privilegiată, uită că celălalt este un dar pentru familie». E frumoasă această invitație în care Sfântul Părinte se pune în postura de acuzat, de fapt știm foarte bine că nu este așa. El se pune alături de păcătos pentru ca să-l ridice pe cel păcătos, cu condiția ca acela să aibă urechi de auzit și inima deschisă, care să primească acest mesaj.

Putem afirma că aceste omilii, aceste cuvinte ale Sfântului Părinte au lăsat în sufletele oamenilor liniște, pace, bucurie, bună înțelegere, nicidecum tulburare, ură sau contradicție, sau dorință de răzbunare. Iar atmosfera generală pe care am avut ocazia să o văd, să o privesc, atât la București, cât și la Iași, și la Blaj, a fost o atmosferă de bucurie, de iubire față de aproapele, față de Sfântul Părinte, care i-a ajutat și pe participanți să realizeze aceste punți de legătură între ei, această frățietate-împreună, tocmai mergând-împreună, aclamând-împreună, aplaudând-împreună, au realizat această unitate în poporul lui Dumnezeu, indiferent de vârstă, de etnie, de confesiune, de sex. Iată ce înseamnă un om al păcii, un om al bucuriei, un om al harului lui Dumnezeu, un adevărat pontifex – în limba latină pontifex înseamnă făcător de punți. Este ceea ce consider că a realizat de fapt Sfântul Părinte, Papa Francisc, în țara noastră.

De multe ori s-a întrebat: de ce Biserica Greco-Catolică nu a reușit să își beatifice episcopii morți în faimă de martiri în timpul regimului comunist ? De ce durează atât de mult? De ce nu se lucrează mai repede? De ce, de ce, de ce?… Am văzut că episcopii Bisericii Romano-Catolice au fost, rând pe rând, beatificați și cauza de beatificare a episcopilor Bisericii Greco-Catolice era încă în diferite faze la Congregația Cauzelor Sfinților. Ei bine, aici ne ajută o frază profundă a Cardinalului Alexandru Todea, de venerată amintire, care spunea: «„Ceasul Domnului”, nici nu grăbește și nici nu întârzie». De ce s-a întârziat atât de mult? Tocmai pentru că Dumnezeu a dorit ca pentru acești episcopi martiri să fie mai mult: să fie însuși Pontiful Roman cel care să-i ridice la cinstea altarelor. Și iată cum, în ultimele luni ale anului acesta toate faptele au concordat spre binele acestui eveniment, fără să fi fost ceva programat ani de zile înainte. Nici chiar în ianuarie 2019 nu se ştia că se va face vizita Sfântului Părinte la Blaj.

În general, când e beatificarea sfinţilor, Pontiful Roman nu se deplasează în ţările respective, trimite Prefectul Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, aşa cum s-a întâmplat în celelalte cazuri din România. Pentru noi a fost o excepţie. Uneori Papa mai face canonizări, 5-6 canonizări la Roma, în basilica vaticană. Ei bine, aici, însuşi Sfântul Părinte a dorit să vină pe Câmpia Libertăţii la umbra bisericii <Preasfintei Teimi> a lui Inochentie Micu Klein, pentru a săvârşi acest act memorabil pentru istoria Bisericii noastre şi a neamului nostru. Iată, acum, toate aceste întrebări își găsesc răspunsul, oferindu-ne o invitație la răbdare și a încerca să înțelegem mereu care este dinamica voinţei lui Dumnezeu.

Mă voi opri asupra unui alt moment care m-a impresionat, cel de la Iaşi. Desigur, urmăream foarte mult prognozele meteo și ne uitam de dimineață pe telefoane, la televizoare, să vedem dacă timpul va deveni frumos sau nu, să știm și cum să ne îmbrăcăm, toate anunţau furtună. Ei bine, sâmbătă 1 iunie, în jurul orei 13.00, cerul s-a întunecat și, în câteva minute, a pornit întâi o ploaie torențială care s-a transformat apoi în grindină, și, pentru câteva minute, a fost o ploaie  cum nu mai văzusem din copilărie. Ploaia a continuat și după ce noi am luat prânzul la hotelul unde ne aflam, şi, văzând acel cer întunecat, ne gândeam cum va fi peste câteva ore, când Sfântul Părinte va ajunge la Iași și mulţimile de peste 100.000 de tineri, adulți, vârstnici, copii, oameni de toate vârstele îl așteptau, deja de dimineaţă, pe străzi. Ei bine, trebuie să vă spun că, pe măsură ce Pontiful Roman se apropia de podiumul pe care îl așteptam – podiumul special amenajat în fața Palatului Culturii din Iași –, cerul și-a schimbat culoarea, vântul a început să-și facă simțită prezența, iar, la momentul în care Sfântul Părinte a suit pe podiumul pe care ne aflam, norii s-au risipit, a apărut cerul senin și, în câteva minute, a fost un soare torid care ne-a bronzat pe toți cei care stăteam în razele de soare. A fost o schimbare neașteptată de vreme care a bucurat întreaga asistență. Consider, personal, că Iașiul este locul în care Sfântul Părinte s-a simțit cel mai bine, aceasta a dovedit-o și prin faptul că, în timpul omiliei sale, în mai multe rânduri, a lăsat deoparte textul și a chemat translatorul pentru a rosti un cuvânt de suflet.

Prin urmare, putem afirma că în aceste zile Pontiful Roman a deschis noi cărări între frații societății românești contemporane, la diferite niveluri, indiferent dacă ne referim la nivelul ecumenic, interconfesional, la cel etnic, la cel social sau la cel politic, la cel între diferite generații de vârstă: de la fii la părinți, de la părinți la bunici, de la nepoți la bunici. Un adevărat om al păcii, un adevărat făcător de punţi.

Să mai remarcăm şi o altă premieră: atunci când ne referim la Blaj, este întâia oară când Papa Francisc pontifică la o Sfântă Liturghie de rit bizantin. Papa este supraritual. De exemplu, noi, episcopii greco-catolici, nu avem dreptul să pontificăm o Sf. Liturghie de rit latin, căci reprezentăm ritul nostru. Papa însă are acest drept pe care nu l-a folosit până acum. Este întâia oară – o spun cei de la Congregaţia pentru Bisericile Orientale – când Papa a pontificat, de la prima binecuvântare până la ultima binecuvântare, o Sfântă Liturghie în rit bizantin.

   Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste momente cu totul deosebite, pentru acest Papă simplu şi umil, în vârstă de 83 de ani, care a răspândit atât de multă iubire frățească în comunitățile poporului român, în aceeași zi călătorind cu mai multe avioane, cu mașini, cu elicoptere, pentru a putea ajunge să dea mesajul potrivit la locul potrivit. Putem afirma că tocmai dragostea frățească este aceea care l-a ținut în picioare pe Sfântul Părinte, dacă ne gândim că este un om în vârstă şi are probleme de sănătate. Cu toate acestea, Sfântul Părinte a mers înainte împreună cu noi și, iată cum, tocmai prin simplitatea lui, prin smerenia lui, a reușit nu numai să cucerească mass-media, dar, aș zice, și sufletele tuturor acelora care au avut ocazia să participe nemijlocit la aceste momente de har. De aceea, din tot sufletul, spunem și noi astăzi, cu recunoștință: Viva il papa!

   Admirabilul discurs al Preasfințitului Florentin a fost urmat de proiecția unui documentar intitulat PAPA FRANCISC – UN OM AL CUVÂNTULUI SĂU. Realizat, în 2018, de celebrul cineast german Wim Wenders, filmul este despre un om care, în simplitatea lui a cucerit, care trăiește ceea ce spune; un om al sintezelor, omiliile sale fiind foarte scurte, punctând esențialul. Sunt imortalizate aspecte filmate din timpul vizitelor pastorale efectuate de Papa în țări ale Americii Latine, în SUA, în Țara Sfântă, în Filipine, Africa, Emiratele Arabe Unite, în închisori italiene sau americane, spitale de pediatrie din Africa, în tabere de refugiați (v. Lampedusa), precum și referiri la moștenirea lăsată umanității de Sf. Francisc de Assisi. Un  film care a vorbit, în contextul actual din lume, despre alegerea primului Papă latino-american, despre lecții și principii de viață care-l călăuzesc, despre cei trei T în gândirea Papei (tierra, techo y trabajo), despre faptul că suntem cu toții responsabili a trăi în armonie, urmând pilda de ascultare, simplitate, smerenie și egalitate între oameni a Sf. Francisc de Assisi. ,,Nu este o biografie a Papei ci, mai degrabă, un film cu el”, sublinia Wenders.

Evenimentul a fost întregit de prezentarea a trei portrete de mari dimensiuni, reprezentându-l pe Papa, realizate de pictorul clujean Valovits Laszlo. Trei ipostaze care surprind, într-un rafinat joc de lumini, în tușe atent studiate și cu un remarcabil echilibru de tonuri, profunzimea chipului unui promotor al milostivirii și curajului, zâmbetul atât de încurajator al Suveranului Pontif.

Michaela BOCU

Foto: Viorica Sabo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *