De ce educație responsabilă?

Andrei Marga

După ce publici o carte, este rândul cititorilor să vorbească.

De aceea, răspund aici doar la întrebări pe care mi le-au pus cei care au luat în mână cartea mea recentă (Educația responsabilă. O viziune asupra învățământului românesc, Editura Niculescu, București, 2019): ,,La ce se referă educația responsabilă? De ce educație responsabilă? Până acum nu a fost educație responsabilă?” Răspunsul meu este că această carte este din capul locului o reacție la ceea ce a dus învățământul românesc în criza gravă de astăzi. Cartea prezintă o viziune de reformă.

Mai întâi, cartea reacționează la mai multe fapte. Le enumăr succint.

Ea este reacție la folosirea inadecvată a termenului de reformă după anul 2000. Este vorba, în esență, de confuzia între reformă și măsuri care plac cuiva (de pildă, modificări de curriculum la diverse discipline), de confuzia între reformă și măsuri de amănunt (de pildă introducerea echipării electronice) și de confuzia între reformă și promisiuni electorale. S-a ajuns, din nefericire, în situația în care confuziile exced gândurile limpezi și responsabile.

Cartea este, apoi, reacție la considerarea sistemului de învățământ ca ceva ce se raportează doar la sine, în loc de a-l privi prin prisma consecințelor economice, sociale, culturale. Doar ca un exemplu, în 2011 s-a adoptat Legea educației, iar acum, datorită numeroaselor erori de reglementare din legea însăși, se trag consecințele nefaste. Place, nu place, legea este sursa majoră a sărăciei de idei, dificultăților și eșecurilor din învățământul românesc de azi. Ca rezultat, între altele, al acestei legi se petrece cea mai mare fugă a oamenilor de și din sistemul de educație al României în epoca postbelică.  Destul să faci o anchetă printre elevii de liceu, studenți, părinți, cadre didactice pentru a avea dovezi de neclintit. Statisticile sunt nimicitoare.

Cartea este, de asemenea, reacție la adoptarea de măsuri în învățământ fără fundamentare. De exemplu, reforma din 1977-2000 avea – cum se poate vedea pe documente – fundamentare economică, sociologică, antropologică, pedagogică. Ulterior nu s-a mai atins asemenea fundamentare. Singura fundamentare a reformei educației este astăzi ceea cred unii sau alții. Or, nu se pot face reforme pe simple păreri sau experiențe limitate, indiferent ale cui sunt.

Cartea este, totodată, reacție la imitarea fără înțelegere. Reafirm că programele internaționale PISA și Bologna nu s-au bucurat în România de înțelegerea sensului lor și au căpătat – în comparație cu alte țări – o aplicare mecanică și birocratică, firește contraproductivă. Se poate asigura „pregătire în condiții de seră”, cum este pregătirea de vârfuri, eventual „olimpici”, dar aceasta nu mai spune destul despre sistemul de învățământ.

Pe de altă parte, sunt numeroase vocile care pledează pentru tot felul de măsuri de fapt sectoriale, având tot felul de revendicări, mai mult personale. Capacitatea de a considera ansamblul și de a-l gândi propriu-zis este la tot mai puțini. Asupra prăbușirii acestei capacități atrag din nou, insistent, atenția.

Cartea este și o reacție la evaluarea oamenilor în țara noastră. Așa cum se practică, evaluarea persoanelor la noi nu numai că diminuează efectiva pricepere, pentru orice post, dar lasă loc subiectivismului (notare după ureche, intervenții din culise, desemnări unipersonale, pile etc.) pe toată suprafața instituțiilor publice. La propriu, democrația nu înseamnă, totuși, demontare a meritocrației și confuzie a valorilor, oricât de mulți împing astăzi lucrurile în acea direcție.

Observăm ceea ce s-a aglomerat la vârful instituțiilor – nu absolvenți valoroși, devotați interesului public, ci cohorte de  neisprăviți care cred că istoria începe și se sfârșește cu ei sau care aplaudă erori și așteaptă funcții. Ar fi oportun să se facă și în România actuală o cercetare a nivelului de absolvire și a pregătirii profesionale ale celor care decid astăzi soarta țării.  În Franța s-a făcut asemenea cercetare. În orice caz, un ziarist a și lansat la noi ,,provocarea” arătând, pe date ținute la secret, că la noi s-a ajuns ca absolvenții de 6-7 să aresteze absolvenți de 8-10 sau să-i lovească cu „justiția” instrumentalizată sau cu alte instituții  desfigurate. Iar un eminent economist a arătat, cu statistici irefutabile, consecințele dureroase – între care neputința de a atinge în țara noastră parametri ai producției, ai absorbției de resurse europene, ai înfruntării globalizării pe care alte țări, cu premise mai puține, i-au atins de mult.

La Ministerul Educației – după ce s-au numit ca miniștri inși care au meditat odrasle de generali sau au dus valiza unor progenituri de șefi  prin gări europene, dacă nu cumva persoane care au amenințat  că trec de partea opoziției – s-a ajuns azi, cum ne spun cei mai integri ziariști, la situația în care ministrul și-a susținut lucrarea de pregătire pe managementul preuniversitar tot la instituții ale serviciilor secrete! S-a ajuns, oare, în România actuală, la ridicola condiție a trecerii pe la noua Securitate pentru a deveni demnitar?

Cartea este reacție și la lipsa de calificare și de viziune, ca și la electoralizarea propunerilor din educație. În învățământ nu lipsesc în primul rând banii, cum spune un refren ce amenință să împiedice schimbările necesare, cât ideile și viziunea care să ducă înainte. Apoi vin banii!

Iar din 2005 încoace, educația este folosită drept cârjă electorală, fără răspundere pentru ceea ce iese din educație și ceea ce se petrece în ea. Și, mai ales, fără competența necesară conceperii ansamblului și sensului. Iau educația în brațe, ca temă electorală, absolvenți cel mult de mijloc, dacă nu cumva lipsiți de valoare, nimeriți în funcții. Se poate verifica! Aceia  tratează educația în optici înguste, fără cunoștințele necesare, pentru a mai manipula naivii. Nici România nu își poate pune în ordine acceptabilă și durabilă educația cu politruci de  duzină, cum nu și-a pus-o nici o țară.

Alături de reacțiile amintite, cartea Educația responsabilă. O viziune asupra învățământului românesc conține și alte contribuții personale. Acestea privesc soluțiile și sunt plasate pe trei paliere.

Este vorba de evidențierea, prin indicatori concludenți, a stării actuale a educației din România, pe fondul înfruntării crizei educației, semnalată, de altfel, în SUA, Germania, Franța. După cum atestă  temeinice analize publicate recent, reușitele României în privatizare, accesarea de fonduri europene, fructificarea globalizării, demontarea „statului paralel”, normalizarea justiției și democratizare sunt efectiv modeste.  Scăderea nivelului pregătirii profesionale și confuzia valorilor sunt fapte cu care se confruntă România actuală. Educația este coresponsabilă de ceea ce s-a întâmplat și de ceea ce nu s-a putut atinge.

Este vorba, apoi, de etalarea felului în care s-a făcut reforma anilor 1997-2000 și a măsurilor ei cruciale. A fost, cum atestă arhivele, singura reformă recunoscută național și internațional în învățământul românesc de după 1989. Sunt de părere că ea ar putea fi inspiratoare pentru angajarea unei noi reforme, care să smulgă societatea, pe cât este capabilă educația, din degradările și dificultățile de azi.

Este vorba, în sfârșit, de conceperea de măsuri de urgență în educația din România. Prezint, totodată, schița unei reforme responsabile și proiectarea universității postBologna. Argumentez teza că abia o nouă reformă și remodelarea sistemului de învățământ superior plecând de la câteva universități reformate vor putea asana un sistem de educație, care se repetă pe sine în erori, în organizări și în performanțe depășite. (Declarație la lansarea volumului Andrei Marga, Educația responsabilă. O viziune asupra învățământului românesc, Editura Niculescu, București, 2019, 392 pagini, la Târgul Gaudeamus, București)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *