Când manuscrisele se trezesc la viață: ,,Strigoii” de Enescu la Berlin, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea

A pătrunde în laboratorul unui compozitor, a cerceta masa lui de lucru și a scoate la lumină comori necunoscute, rămase ferecate sub cerneala uscată a manuscriselor, este o acțiune temerară pentru orice artist. Ne referim, de această dată, la recuperarea oratoriului ,,Strigoii”, pe versurile lui Mihai Eminescu, o piesă la care Enescu lucra intens în anul 1916.

Enescu – ,,Strigoii”, pagină de manuscris

Schițele, pierdute pentru mult timp, au fost recuperate în anii ’70 de către Romeo Drăghici (pe atunci directorul Muzeului ,,Enescu”), fiind încredințate maestrului Cornel Țăranu, un compozitor cu o vastă experiență în decodificarea și repunerea în circulație a câtorva ópusuri enesciene inedite: artistul clujean a completat orchestrația părților I și IV din Simfonia a 5-a, a completat și orchestrat piesa ,,Capricu român”, a transcris manuscrisul părții I a Simfoniei concertante pentru vioară și orchestră. Familiarizat cu subtilitățile de limbaj ale muzicii lui Enescu, până la cele mai fine nuanțe, el a finalizat varianta pentru voce și pian a piesei ,,Strigoii” și, în cele din urmă, lucrarea a prins o formă finită, în orchestrația semnată de către compozitorul și dirijorul Sabin Păutza.  

Dar tot acest traseu, lung și laborios, al reconstrucției unor schițe greu de parcurs și de reconstituit, ar fi fost sortit tăcerii absolute, dacă partitura nu ar fi trezit interesul unor interpreți de la noi din țară, cu toții ușor de încadrat în eșalonul tinerelor elite ale vieții muzicale românești, validați pentru evoluțiile lor de excepție și pe scenele din străinătate: dirijorul Gabriel Bebeșelea, soprana Rodica Vică, tenorul Tiberius Simu, baritonul Bogdan Baciu și basul Alin Anca. Acompaniați de Orchestra Simfonică Radio din Berlin, la 26 septembrie 2019, în impunătoarea Konzerthaus, artiștii români au pus în lumină, în primă audiție absolută, o capodoperă a începutului de secol XX, până azi necunoscută. Aceeași echipă artistică româno-germană a semnat în 2018 și prima înregistrare a piesei, la casa de discuri Capriccio, legându-și indisolubil numele de propulsarea ópusului enescian în viața internațională de concert.

Dar cum am putea descrie această muzică pentru cei care nu au avut ocazia să o asculte? Dumitru Caracostea, în ,,Leonore, o problemă de literatură comparată și folklor” (în Poezia tradițională română, 1969), identifică în ,,Strigoii” lui Eminescu atât influența poemului lui Bürger (Leonore), cât și cea a lui Goethe (Die Braut von Korinth). Tot astfel, muzica lui Enescu pendulează între lumi sonore diferite și se hrănește din seve multiple. Dacă unii comentatori din spațiul internațional au întrezărit în paginile acestui ópus amprente bartókiene (trimițând la ,,Barbă albastră”), ecouri ale Simfoniei a 3-a de Szymanowsky (în special ,,Cântecul nopții”) și, pe alocuri, apropieri de muzica lui Zemlinsky, detectând în unanimitate o substanță gotică, întunecată a substanței sonore, privit în contextul întregii opere enesciene, culorile acestui caleidoscop se ordonează diferit. Suntem, fără îndoială, martorii unui univers stilistic în formare, în care ,,roiuri globulare” ce conțin ,,particule” mahleriene, accente wagneriene, halo-uri stelare prezente la Debussy, pe fondul unui limbaj enescian deja recognoscibil, toate acestea formează o ,,spirală galactică” ce ne lasă să întrevedem drumul spre Oedip, trecând prin Vox Maris.

Lucrarea – o înlănțuire de momente instrumentale, intervenții solistice cântate, multe vorbite – prezintă o fluență la nivel structural care estompează voit articulațiile formei. Totul curge asemeni unor ,,divagations danubiennes” și preluăm aici, între ghilimele, eticheta pusă de către muzicologia franceză muzicii lui Enescu, în revista Diapason. Din acest motiv, al deținerii unui filtru de recepție diferit față de al nostru, am așteptat cu emoție reacția publicului german, obișnuit cu structurile clare, croite prin tăieturi precise. Cum vor putea recepta berlinezii o astfel de muzică de formă curgătoare, pictată în culori crepusculare, mă întrebam în timpul audiției? Reacția publicului a fost instantanee: aplauze entuziaste, generoase, atât pentru partitura enesciană, ridicată de către Gabriel Bebeșelea de pe pupitru la finalul concertului, cât și pentru artiștii români, acompaniați impecabil de o orchestră de înaltă clasă. Dirijorul, asemeni unui demiurg la un sofisticat pupitru de comandă, a reușit să ordoneze, prin concepția lui logică, acest univers muzical labirintic, asigurându-i coerența, în timp ce soliștii au potențat la superlativ, prin partiturile lor, mozaicul expresiv de mare complexitate al întregului.

Alin Anca, Bogdan Baciu, Rodica Vică, Gabriel Bebeșelea, Cornel Țăranu, Emil Hurezeanu, Tiberius Simu; instantaneu după concert

Succesul repurtat de acești muzicieni, în prezența Ambasadorului României în Germania, domnul Emil Hurezeanu, se cere reeditat și aflăm că ,,Strigoii”, eliberați din chingile paginilor de manuscris, își continuă călătoria prin lume: lucrarea va răsuna în curând la Marseille și este așteptată în cadrul proximei ediții a festivalului dedicat compozitorului român, la București. Un ,,Enescu rediscovered”, adus la el acasă, grație tenacității unei echipe de interpreți și compozitori români care merită din plin felicitările noastre.

Bianca Țiplea Temeș

Conf. univ. dr.

Academia de Muzică ,,Gh. Dima” Cluj-Napoca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *