Apelul Vigano vs. falșii democrați

Andrei Marga

Diagnozele nu mai sunt chiar optimiste în privința stării democrației.

Cum știm, Abraham Lincoln apăra democrația în forma ,,guvernării poporului, de către popor, pentru popor”. Constituțiile adoptate în democratizările din Europa după Al Doilea Război Mondial au întruchipat acest concept, luând libertățile și drepturile fundamentale ale omului și cetățeanului ca bază. Astăzi, însă, în realitatea vieții, multe libertăți și drepturi, precum  cele ale liberei deplasări, ale conștiinței, ale  exprimării, ale accesului la informație, ale învățării, ale întrunirii, se încalcă.

Este clar că „libertatea, cum a trebuit să învățăm în anii de după 1989, rămâne în continuare un bun scump, pentru care trebuie să facem eforturi stăruitoare. Democrația liberală, statul de drept și economia de piață liberă stau într-un mod nou în fața cerinței de etică” (Reinhard Cardinal Marx, Das Kapital. Plädoyer für den Menschen, Knaur, München, 2010, p.295). În fața cerinței  de etică și a altor cerințe ne aflăm astăzi. 

Din Marea Britanie ni se spune că s-a intrat în „postdemocrație”. Este vorba de acea situație în care au loc ,,alegeri ce pot să ducă la situația în care unele guverne sunt constrânse să plece”, dar „majoritatea cetățenilor joacă un rol pasiv, în tăcere, chiar apatic, reacționând doar la semnalele care li se transmit”, căci deciziile se iau în spatele ușilor închise (Colin Crouch, Postdemocratie, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2008, p.10). Responsabilii Google atrag atenția că s-a format deja ,,populația ascunsă” care, în anonimatul Internetului, distribuie ceea ce vrea, din indiferență, cinism și ură (Eric Schmidt, Jared Cohen, The New Digital Age. Reshaping the Future of People, Nations and Business, 2014). În orice caz, criza democrației este mai gravă decât s-a crezut. Iar un lider european a recunoscut: ,,Putem fi manipulați, alegerile pot fi manipulate, formarea opiniei este manipulată”. 

Se semnalează, în plus, sacrificarea meritocrației când alegerile depind de finanțări masive (Daniel A. Bell, în „Christian Science Monitor”, 24 dec. 2012). În Germania, se discută repunerea democrației liberale în legătură cu meritocrația (Helmuth Willke, Demokratie in Zeiten der Konfusion, 2014). În Franța, se acuză mediocrația – odată ce partea mai slab calificată, dar descurcăreață din societate, se strecoară și ajunge la decizii (Alain Deneault, La médiocratie, 2015). Contextul nu mai este al simplei opoziții democrație-autoritarism.
Opoziția aceasta a fost contextualizată și din altă direcție. Între timp, sub presiunea unui internaționalism birocratic, s-a ajuns la sprijinirea din exterior a unor clici corupte ce se declară „democratice” (Sarah Chayes, Thiewes of States. Why Corruption Threatens Global Security, 2015). Emfaza prodemocratică a unor „democrați” nu mai este pavăză contra deraierii la prima ocazie. În orice caz, nu este deloc realistă reducerea a tot ceea ce se petrece în societățile de azi la confruntarea, explorată cu decenii în urmă de Karl Popper, dintre democrație și autoritarism, fără a întreba ce democrație promovează „democrații”. 

Din ambele direcții, se formează curentul apărării democrației de „democrați”. Cele mai proeminente analize ale instituțiilor din zilele noastre aduc probe potrivit cărora „cei care dețin puterea sunt dispuși mai puțin decât oricând să ia în seamă voința poporului. Tocmai de aceea, liberalismul și democrația, elementele fundamentale ale sistemului nostru politic, intră tot mai puternic în conflict”(p.23). Democrația este prima periclitată. „Neobservat de cei mai mulți politologi, în multe țări, s-a insinuat un sistem al dreptului fără democrație” (Yascha Mounk, The People vs. Democracy: Why Our Freedom Is in Danger and How to Save It, Harvard University Press, 2018, p.292). Dacă nu cumva suntem deja la limită. Căci „o societate străbătută de rețele digitale, care este supravegheată nu numai de giganții comerciali ai Internetului, ci și de serviciile secrete ale statelor, la fiecare pas și în orice moment, nu este mai mult, ci mai puțin autodeterminată. Ea posedă nu mai multe, ci mai puține libertăți” (Yvonne Hofstetter, Das Ende der Demokratie. Wie din künstliche Intelligenz die Politik übernimmt und uns entmündigt, Penguin, München, 2018, p.33). „Maturitatea civică” a cetățeanului, care întreține de fapt democrația, este sub asalt. 

Este grăitor și faptul că, în vreme ce mulți se mai iluzionează că distincția „stânga- dreapta” rămâne ca altădată, la întrebarea dacă nu se simte jignit să fie socotit „de stânga”, Frank Schirrmacher, regretatul editor al ziarului ,,Frankfurter Allgemeine Zeitung”, a răspuns: „Jignit? Nu m-am gândit la asta. Nu găsesc nici că m-aș fi schimbat. Dar sunt, ca toți ceilalți, doar martor la o gândire ce duce necesar la privatizarea câștigurilor și la socializarea datoriilor”. Altfel spus, situația este astfel în societățile în care trăim, încât, dacă rămâi rațional și integru, nu poți decât să aperi democrația. Această apărare este de departe mai importantă decât perorațiile celor depășiți de istorie. Așa cum comuniștii au revendicat abuziv reprezentarea proletariatului, tot astfel se petrec lucrurile azi, când unii ,,liberali” revendică nejustificat reprezentarea cetățenilor. 

Iar dacă în democrațiile care dau tonul pe continent – Anglia, Germania, Franța – se acuză declinul democrației, ne dăm seama ce se petrece în alte locuri. Sunt țări care adaugă de fapt situații jenante. Bunăoară, penibila „inovație” din România actuală, în care s-au semnat (2009-2016) protocoale de „cooperare”  între procurori, judecători, servicii secrete. Sau faptul că, de ani buni, „președintele” nu are preocupare mai importantă decât să numească șefii armatei, serviciilor secrete, procuraturii, judecătoriilor, spre a-și disciplina  rivalii. Ca să nu mai vorbim de trecerea pe față la mediocrație și, mai nou, la regimul prostocratic! 

Pe de altă parte, nu există soluții durabile fără democrație bine înțeleasă. Numai acolo unde societățile se deschid spre cetățeni și le cultivă opinia în cadre instituționale sănătoase se ajunge la soluții viabile. 

Pandemia Covid-19 a complicat, însă, la rândul ei, situația libertăților și drepturilor fundamentale și a democrației. Unele regimuri s-au repezit în ele și le-au făcut praf. 

Am fost din capul locului și sunt de părere că nu rezolvă nimic măsurile politice de genul stării „de urgență” militară, sau „de alertă”, cu paralizarea cetățeniei, sau obsesiile de aceeași natură – „guvernul meu” sau „alegeri” încropite. De fapt, nu rezolvă nimic nici măsurile sanitare luate la nimereală și fără inițiativa locală, pe care doar democrația o poate asigura. 

Iar premisa  „oficialilor” carpatici – „sau măsuri sanitare pe care le decidem noi, sau ne prăpădim” – este tot atât de eronată precum premisa declarată deunăzi de „președinte”: „sau  recunoașteți pericolul sau sunteți proști”. Cu alte cuvinte, așa cum arată sondajele, în jur de trei pătrimi dintre concetățeni sunt făcuți astfel ,,proști”. Numai că, din logica simplă se știe că dintr-o premisă disjunctivă ( „sau”… „sau”…) se poate deduce corect ceva doar dacă alternativele sunt enumerate complet. Or, aici mai este o alternativă de adăugat, încât premisa completă poate suna:  „sau  recunoașteți pericolul sau sunteți proști sau este prost cel care  vă fixează alternativele”. 

„Președintele” a mai formulat silogisme ridicole, pe care un elev de clasa a opta le poate infirma, și când a dat-o cu „niște evrei”, cu „autiștii” și în alte ocazii. A și fost constrâns la scuze, doar că scuzele nu schimbă nivelul scăzut al cugetării. 

Este însă o încurajare binevenită faptul că, în acest context de abuzuri, a apărut „Apelul Vigano” – document lucid, de reacție civică, teologică și pastorală responsabilă la ceea ce se petrece. Inițiat de fostul nunțiu papal în SUA și semnat de cardinalul Gerhard Müller, până de curând prefectul de la Sanctum Ufficium, de alți cardinali, de ierarhi, Apelul Vigano reamintește lumii, fie și într-o situație de criză sanitară, că libertățile și drepturile fundamentale nu sunt la dispoziția cuiva. Formulările sale vorbesc de la sine. Citez câteva. 

„Faptele au arătat că, sub pretextul epidemiei de Covid-19, drepturile inalienabile ale cetățenilor au fost violate în multe cazuri, iar libertățile lor fundamentale, incluzând exercitarea libertății de rugăciune, exprimare și mișcare au fost restricționate în mod disproporționat și nejustificat”. Aceasta în timp ce „multe voci cu autoritate în lumea științei și medicinei confirmă că alarmismul mediatic cu privire la Covid-19 pare a fi absolut nejustificat”. 

Apelul consideră că „impunerea acestor măsuri iliberale este un preludiu tulburător la realizarea unei guvernări mondiale dincolo de orice control”, ce recurge la „ingineria socială”. Există, se semnalează pe drept în Apelul Vigano, „o izbitoare contradicție între cei care urmăresc politici de drastic control al populației și, în același timp, se prezintă ca salvatori ai umanității, fără nici o legitimare politică sau socială”. 

Orizontul Apelului Vigano este demn de subliniere. „O dezbatere democratică și onestă este cel mai bun antidot la riscul de a impune subtile forme de dictatură, se poate presupune mai rele decât cele pe care societatea noastră le-a văzut urcând și prăbușindu-se în trecutul recent”. Oricum, chiar în aceste vremuri, și cu atât mai mult acum, „Biserica își afirmă cu fermitate autonomia ei de a se guverna, ruga și învăța”. 

Bine așezat pe fapte, clarvăzătorul și energicul Apel Vigano este normal să pună pe gânduri.  În definitiv, este salutară împrejurarea că o instituție de ponderea neobișnuită a Bisericii a atras atenția asupra unor fapte grave și le-a condamnat explicit, fără echivoc. 

Este, oare, surpriză pentru cineva observația că s-au adoptat strategii anticovid-19 în pripă? Aceasta este situația – în multe țări nu s-a făcut o analiză temeinică. 

Este surpriză că se acuză restrângerea de libertăți și drepturi fundamentale? Mai ales regimuri care nu pot să convingă prin soluții pentru bunăstarea propriilor cetățeni, de care s-au dovedit incapabile, s-au repezit să restrângă libertățile și drepturile fundamentale. 

Este surpriză că se observă că cei care au restrâns drepturile și libertățile fundamentale vor să treacă, ilegitim, drept „salvatori”? Se observă ușor corelația dintre nepricepere și demagogie. 

Este surpriză că se acuză încălcarea liberalității din democrația liberală fără nici o justificare? Nu este, căci încălcarea este pe față, fără scrupule. 

Din nefericire pentru țara noastră, în raport cu rigorile respectării drepturilor și libertăților fundamentale și a democrației, tocmai decidenții actuali sunt în culpă – cu acțiuni chiar „originale” în stupiditatea lor. După ce a abuzat de Constituție și, de la instalare, a călcat în picioare orice regulă a legitimării democratice, regimul prostocratic a abuzat încă o dată de legea fundamentală sub pretextul pandemiei. Nu a abuzat doar impunând amenzi cetățenilor – pe care, din fericire, Curtea Constituțională le-a anulat. A abuzat și abuzează continuu. 

Fapt este că nu a existat un document oficial, asumat sub semnătură de cineva, prin care să se ateste infectarea cu coronavirusul 19  care ar reclama „stare de urgență” sau altă stare de pierdut vremea.  Și, din câte spun cunoscătorii nemijlociți, nu există nici acum. Pare că, de fapt, nu-și asumă nimeni răspunderea. 

România ar fi putut fi ferită de efecte mari ale pandemiei ca urmare a doi factori care, în condiții normale, nu sunt avantaj: nu este centru, nici măcar coridor de trecere major pentru schimburile internaționale, iar turismul spre ea a rămas modest. Faptul că țara noastră trebuie să lupte azi cu Covid-19 este rezultatul mai ales al decidenților care, nu numai că nu au organizat testarea la frontieră a peste un milion dintre „votanții noștri”, cum spunea un purtător de cuvânt „liberal”, dar nici acum nu stăpânesc sanitar fenomenul. Fiind necunoscută, contaminarea, în România de azi, poate fi oricare, la orice oră și în orice direcție. 

Decidenții sunt vizibil mai preocupați să păstreze un guvern de diletanți, proclamând stări „de urgență” sau „alertă”, în loc să respecte libertățile și drepturile fundamentale. Era, într-adevăr, absurd să vezi că oamenii nu au voie să intre când doresc într-o biserică spațioasă, în vreme ce unii se pot aduna la un șpriț în birourile „oficialilor” sau se pot aduna la păcănele! 

Pe aceeași linie, decidenții prelungesc prostește starea „de alertă”, în loc să dea regulamente, după o individualizare a situațiilor. Ei blochează, mai departe, o seamă de industrii. Nu mai discutăm sporirea problemelor de sănătate la mulți oameni, ca și sporirea efectivului celor care au nevoie de îngrijire medicală, nu nepărat din cauza covid-19. 

Iar raportările care se fac sunt precum statisticile „oficiale” ale României actuale –  neprofesioniste. Cine are răbdarea să asculte relatările celor din județe, care lucrează la înregistrarea epidemiei, își dă repede seama de harababură. Își dă seama și de ticăloșia calculelor ce stau la baza lor. 

Nu mai discutăm nici „originalul” abuz, constând în folosirea stărilor – de „urgență” sau „alertă” – pentru a da funcții clientelei și a face achiziții frauduloase.  Deoarece a rămas la convingerea că oamenii sunt onorabili, Apelul Vigano nu și-a putut imagina că sunt locuri în care abuzul merge până la furturi pe șleau. 

Distrugerea democrației de către democrați de mucava este atât de departe dusă în regimul României actuale, încât Apelul Vigano nu poate fi decât salutat. Cum se vede bine, acest apel ridică indirect întrebarea: nu cumva distrug democrația mai ales inși care nu au făcut vreodată ceva pentru ea? Apelul Vigano face mai necesar ca oricând un Apel al forțelor democratice, care mai sunt în țară, de revenire la rațiune.

<a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *